Într-un mediu care a fost comparat de multe ori cu Vestul Sălbatic - Internetul este extrem de important ca serviciile utilizatorilor să fie protejate de atacurile agresive de tip Denial of Service (DoS) sau Distributed Denial of Service (DDoS). În cazul primului tip de atac, de cele mai multe ori rezolvarea este relativ simplă, identificarea sursei atacului informatic şi blocarea acestuia.
Însă în cazul atacurilor distribuite (DDoS) atacul originează din sute sau mii de PC-uri ale unor simpli utilizatori care nu ştiu că PC-ul lor a fost infectat cu un virus şi este parte a unei reţele vaste (Botnet) controlate de infractori informatici.
Un atac DDoS presupune “bombardarea” cu trafic de date nelegitim un server, traficul venind concomitent din mii de surse. Un server neprotejat va ceda în câteva secunde acestui atac, serviciile care rulează pe el devenind indisponibile. Unele atacuri pot dura şi câteva zile, imaginaţi-vă ce ar însemna ca un serviciu critic pentru afacerea dumneavoastră să fie indisponibil timp de câteva zile. Ce impact ar avea pentru un magazin online acest incident?
Sistemele inteligente de detecţie a atacurilor analizează constant traficul care intră în reţea, iar la detecţia unor anomalii în trafic (ex. creşteri rapide ale valorilor) detectează automat tiparul atacului, pe baza acestuia determină sursele acestuia şi îl blochează. Traficul maliţios este blocat în timp ce traficul de date legitim este permis.
Astfel serviciile dumneavoastră rămân operaţionale pe toată durata atacului, fără să vă afecteze în niciun fel.
În luna Noiembrie 2013, NAV Communications a implementat unul dintre cele mai performante sisteme de protecţie DoS şi DDoS care realizează mitigarea atacurilor prin tehnică Traffic Scrubbing, singură metodă care blochează doar traficul maliţios permiţând traficul legitim.
Din păcate, din raţiuni de securitate nu putem divulga mai multe detalii tehnice despre acest sistem însă vă putem oferi certitudinea că serviciile dumneavoastră sunt securizate de unul din cele mai avansate sisteme de protecţie.
Duminică, Noiembrie 17, 2013